1. Pagina principală
  2. Categorii
  3. Jurisprudența și bazele acesteia

Hadis Dacă cineva a făcut abluțiunea așa cum și eu am făcut și apoi împlinește două raka' (două unități de Rugăciune) în timpul cărora nu este preocupat de nimic altceva, Allah îi va ierta păcatele sale trecute

عَنْ ‌حُمْرَانَ مَوْلَى عُثْمَانَ بْنِ عَفَّانَ رضي الله عنه:
أَنَّهُ رَأَى عُثْمَانَ بْنَ عَفَّانَ دَعَا بِوَضُوءٍ، فَأَفْرَغَ عَلَى يَدَيْهِ مِنْ إِنَائِهِ، فَغَسَلَهُمَا ثَلَاثَ مَرَّاتٍ، ثُمَّ أَدْخَلَ يَمِينَهُ فِي الْوَضُوءِ، ثُمَّ تَمَضْمَضَ وَاسْتَنْشَقَ وَاسْتَنْثَرَ، ثُمَّ غَسَلَ وَجْهَهُ ثَلَاثًا، وَيَدَيْهِ إِلَى الْمِرْفَقَيْنِ ثَلَاثًا، ثُمَّ مَسَحَ بِرَأْسِهِ، ثُمَّ غَسَلَ كُلَّ رِجْلٍ ثَلَاثًا، ثُمَّ قَالَ: رَأَيْتُ النَّبِيَّ صَلَّى اللهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ يَتَوَضَّأُ نَحْوَ وُضُوئِي هَذَا، وَقَالَ: «مَنْ تَوَضَّأَ نَحْوَ وُضُوئِي هَذَا ثُمَّ صَلَّى رَكْعَتَيْنِ لَا يُحَدِّثُ فِيهِمَا نَفْسَهُ غَفَرَ اللهُ لَهُ مَا تَقَدَّمَ مِنْ ذَنْبِهِ».

Humran, sclavul eliberat al lui 'Uthman ibn' Affan a relatat că l-a văzut pe 'Uthman ibn 'Affan cerând (apă) pentru a face abluțiunea. El a turnat apă din vas în mâinile sale și le-a spălat de trei ori, apoi, cu mâna dreaptă, a luat apă și și-a clătit gura și și-a spălat nasul trăgând apă în nas și apoi suflând-o afară. Apoi și-a spălat fața de trei ori și antebrațele până la coate de trei ori. Apoi și-a trecut mâinile umede peste cap și și-a spălat fiecare picior de trei ori. După aceea, a spus: „L-am văzut pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) făcând abluțiune așa cum eu am făcut și spunând: „Dacă cineva a făcut abluțiunea așa cum și eu am făcut și apoi împlinește două raka' (două unități de Rugăciune) în timpul cărora nu este preocupat de nimic altceva, Allah îi va ierta păcatele sale trecute.”

Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim Sahih Bukhari - 164

Explicarea sensurilor

'Uthman ibn 'Affan (Allah să fie mulțumit de el) a transmis și exemplificat practic modul în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) împlinea abluțiunea, pentru a-l face cât mai clar. El a cerut apă într-un vas și a turnat apă în mâinile sale de trei ori, spălându-le. După aceea, și-a introdus mâna dreaptă în vas, a luat apă cu ea, a pus-o în gură și apoi a scuipat-o afară. Apoi, a aspirat apă pe nas și a suflat-o afară. Apoi, și-a spălat fața de trei ori, după care și-a spălat antebrațele până la coate de trei ori. Apoi, și-a trecut mâna umedă peste cap o singură dată. După aceea, și-a spălat picioarele până la glezne, inclusiv, de trei ori.
Când a terminat, el i-a înștiințat că l-a văzut pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) făcând abluțiunea în acest mod și că le-a binevestit că acela care a făcut abluțiunea în acest mod, apoi s-a rugat două unități de Rugăciune, cu concentrare și pioșenie și evlavie în vreme ce se afla în Mâinile lui Allah în timpul îndeplinirii acestora, va fi răsplătit de către Allah pentru abluțiunea sa și pentru cele două unități de Rugăciune îndeplinite cu devoțiune și sinceritate numai pentru El, Unicul, cu iertarea păcatelor sale anterioare.

Dintre beneficiile hadisului

  1. Este recomandat ca o persoană să își spele mâinile înainte de a fi introduse în vasul cu apă la începutul abluțiunii, chiar dacă nu s-a trezit din somnul de peste noapte. Iar dacă s-a trezit din somnul de peste noapte, spălarea mâinilor este obligatorie.
  2. Un mentor trebuie să adopte cele mai potrivite căi pentru a-l face pe cel care învață de la el să înțeleagă și să asimileze mai bine informația transmisă și printre acestea se numără și exemplificarea practică.
  3. Cel care îndeplinește Rugăciunea trebuie să se detașeze de toate gândurile legate de viața lumească, întrucât perfecțiunea Rugăciunii presupune concentrarea și prezența minții și a inimii în timpul acesteia. De fapt, gândurile nu pot fi îndepărtate întru totul, însă omul trebuie să se străduiască și să nu se lase pradă acestora.
  4. Este recomandat să se înceapă abluțiunea cu partea dreaptă a corpului.
  5. Este prescris ca ordinea clătirii gurii, a spălării și apoi suflării nasului să fie respectată ca atare.
  6. Este recomandat ca fața, mâinile și picioarele să se spele de trei ori, însă obligatoriu este o singură dată.
  7. Iertare păcatelor anterioare presupune două aspecte: împlinirea abluțiunii și apoi împlinirea a două unități de Rugăciune, așa cum este menționat în hadis.
  8. Fiecare parte a corpului implicată în abluțiune are o limită care trebuie udată cu apă în timpul abluțiunii. Granițele feței se întind de la linia părului până la partea inferioară a bărbiei și a bărbii (pentru bărbați), pe lungime, și de la o ureche la alta, pe lățime. Limita mâinii se întinde de la vârfurile degetelor până la cot, inclusiv, joncțiunea (cotul) dintre antebraț și partea superioară a brațului. Limita capului se întinde de la linia părului de pe părțile laterale ale feței și până la partea superioară a gâtului. Ștergerea urechilor face parte din zona capului. Limita piciorului include laba piciorului în întregime, inclusiv articulația de joncțiune (glezna) dintre laba piciorului și gambă.

Vezi traducerile

61 Limba
EN English الإنجليزية
UR اردو الأوردية
ES Español الإسبانية
ID Indonesia الإندونيسية
UG ئۇيغۇرچە الأيغورية
BN বাংলা البنغالية
FR Français الفرنسية
TR Türkçe التركية
RU Русский الروسية
BS Bosanski البوسنية
SI සිංහල السنهالية
HI हिन्दी الهندية
ZH 中文 الصينية
FA فارسی الفارسية
VI Tiếng Việt الفيتنامية
TL Tagalog تجالوج
KU Kurdî الكردية
HA Hausa الهوسا
PT Português البرتغالية
ML മലയാളം المليالم
TE తెలుగు التلغو
SW Kiswahili السواحيلية
TA தமிழ் التاميلية
MY မြန်မာ البورمية
TH ไทย التايلندية
DE Deutsch الألمانية
JA 日本語 اليابانية
PS پښتو بشتو
AS অসমীয়া الأسامية
SQ Shqip الألبانية
SV Svenska السويدية
AM አማርኛ الأمهرية
NL Nederlands الهولندية
GU ગુજરાતી الغوجاراتية
KY Кыргызча القيرقيزية
NE नेपाली النيبالية
YO Yorùbá اليوروبا
LT Lietuvių الليتوانية
PRS دری الدرية
SR Српски الصربية
SO Soomaali الصومالية
TG тоҷикӣ الطاجيكية
RW Kinyarwanda الكينياروندا
HU Magyar المجرية
CS Čeština التشيكية
MOS Moore الموري
MG Malagasy المالاجاشية
IT Italiano الإيطالية
OM Oromoo الأورومو
KN ಕನ್ನಡ الكانادا
WO Wolof الولوف
AZ Azərbaycan الأذربيجانية
UZ O‘zbek الأوزبكية
UK Українська الأوكرانية
KA ქართული الجورجية
MK Македонски المقدونية
KM ភាសាខ្មែរ الخميرية
BM Bambara البامبارية
PA ਪੰਜਾਬੀ البنجابية
MR मराठी الماراثية
KMR Kurmancî الكرمنجية