عن أبي بكرة رضي الله عنه قال: قال النبي صلى الله عليه وسلم:
«أَلَا أُنَبِّئُكُمْ بِأَكْبَرِ الْكَبَائِرِ؟» ثَلَاثًا، قَالُوا: بَلَى يَا رَسُولَ اللهِ، قَالَ: «الْإِشْرَاكُ بِاللهِ، وَعُقُوقُ الْوَالِدَيْنِ» وَجَلَسَ وَكَانَ مُتَّكِئًا، فَقَالَ: «أَلَا وَقَوْلُ الزُّورِ»، قَالَ: فَمَا زَالَ يُكَرِّرُهَا حَتَّى قُلْنَا: لَيْتَهُ سَكَتَ.
[صحيح] - [متفق عليه] - [صحيح البخاري: 2654]
المزيــد ...
Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus:
A spus, repetând de trei ori: „Să nu vă spun eu care sunt cele mai grave păcate majore?” Au spus: „Ba da, o Mesager al lui Allah!” A spus: „A Îi face asociați lui Allah și neascultarea părinților.” Apoi s-a așezat și în timp ce stătea sprijinit pe-o parte a spus: „Și, cu adevărat, și mărturia mincinoasă.” Apoi a spus: „Și nu a încetat Profetul să repete aceasta, până am ajuns să ne spunem ce bine ar fi dacă ar tăcea.
[Sahih (hadis autentic)] - [Narat de Bukhari și Muslim] - [Sahih Bukhari - 2654]
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) îi înștiința pe Companionii săi despre cele mai grave păcate majore și a menționat următoarele trei:
1. A-I face asociați lui Allah - ceea ce presupune îndreptarea oricărui act de adorare către altcineva în afară de Allah și asemănarea altcuiva cu Allah în privința Divinității, Suveranității, Numelor și Atributelor Sale.
2. Necuviința față de părinți - reprezentând orice afectare ar putea fi adusă părinților cu vorba sau cu fapta și prin nearătarea bunăvoinței față de ei.
3. Declarația falsă, care include și mărturia mincinoasă - însemnând orice discurs fals și neadevărat menit să îi aducă un prejudiciu celui pe care îl vizează, prin însușirea averii sale, afectarea integrității onoarei sale și altele acțiuni asemănătoare.
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a continuat să repete avertizarea cu privire la mărturia mincinoasă de mai multe ori, atrăgând astfel atenția asupra monstruozității acesteia și a consecințelor sale negative asupra societății, atât de mult încât Companionii au ajuns să își dorească să se oprească, ca o formă de compasiune față de el și neplăcere pentru ceea ce îl putea deranja.