Hadis: „Pe acela care a împlinit cu regularitate patru Unități de rugăciune (Rakat) voluntare înainte de Rugăciunea de Dohor și patru după aceasta, Allah l-a făcut interzis Focului Iadului.”

عَنْ أُمِّ حَبِيبَةَ رضي الله عنها زَوْجِ النَّبِيِّ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ قَالت: سَمِعْتُ رَسُولَ اللهِ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ يَقُولُ:
«مَنْ حَافَظَ عَلَى أَرْبَعِ رَكَعَاتٍ قَبْلَ الظُّهْرِ وَأَرْبَعٍ بَعْدَهَا حَرَّمَهُ اللَّهُ عَلَى النَّارِ».
[صحيح] - [رواه أبو داود والترمذي والنسائي وابن ماجه وأحمد] - [سنن الترمذي: 428]

Umm Habibah (Allah să fie mulțumit de ea), soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spunând:
„Pe acela care a împlinit cu regularitate patru Unități de rugăciune (Rakat) voluntare înainte de Rugăciunea de Dohor și patru după aceasta, Allah l-a făcut interzis Focului Iadului.”
[Sahih (hadis autentic)] - - [Sunan Thirmidi - 428]

Explicarea sensurilor

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) îi dă o veste bună aceluia care se roagă constant și cu regularitate patru Unități de rugăciune voluntare înainte de Rugăciunea de Dohor și patru după aceasta, și anume că Allah îl va face pe el interzis Focului Iadului.

Dintre beneficiile hadisului

1. Este recomandat (Sunnah) să se împlinească cu regularitate cele patru Unități de Rugăciune înainte de Rugăciunea de Dohor și patru după ea.
2. Rugăciunile Sunnah (voluntare) care preced Rugăciunile obligatorii dețin anumite înțelepciuni, printre care și pregătirea sufletească a celui care se roagă înainte de a intra în actul de adorare obligatoriu; iar cele de după Rugăciunea obligatorie au ca scop compensarea eventualelor lipsuri în îndeplinirea Rugăciunii obligatorii.
3. Rugăciunile Sunnah aduc mari beneficii, sporind faptele bune, ștergând păcatele și ridicând rangurile (dreptcredinciosului la Allah).
4. Principiul Ahl as-Sunnah referitor la hadisurile de acest gen care promit o anumită răsplată este că ele trebuie înțelese în sensul în care persoana în cauză moare în credința „Tauhid-ului” (monoteism). Și ceea ce se înțelege de aici este că persoana nu va rămâne veșnic în Iad, căci acela care păcătuiește dintre monoteiști poate merita să fie pedepsit, însă, deși va fi pedepsit, el nu va avea parte de o osândă veșnică în Iad.